Castelul Sturdza de la Miclăușeni este o bijuterie arhitecturală, dar și un domeniu foarte frumos unde poți petrece cu ușurință o jumătate de zi.
În călătoria mea la Iași, Miclăușeni era în top pe lista locurilor pe care îmi doream să le vizitez. Mai bine de 15 obiective turistice din Iași și împrejurimi ți-am recomandat și ție aici.
Castelul acesta din povești se află la aproximativ 65 de kilometri de Iași și este de o frumusețe desăvârșită! Domeniul Sturdza de la Miclăușeni include și o mănăstire frumoasă, un spațiu de cazare și un restaurant unde poți lua masa. Aici am mâncat pentru prima dată salvie pane și am băut cea mai bună limonadă cu sirop de trandafiri culeși chiar din grădina mănăstirii. Și tot aici, regizorul Sergiu Nicolaescu a filmat, în 2003, câteva scene din filmul „Orient Express”.
Castelul actual a fost construit de George Sturdza și Maria Ghica timp de 24 de ani (1880-1904), în stil neogotic, după planurile a doi arhitecți germani Iulius. Are patru intrări și 25 de camere și fațadele sunt bogat ornamentate. Peste tot pe unde privești sunt diferite sculpturi, blazoane, figuri, creneluri, turnulețe.
Un element deosebit și foarte rar se găsește pe fațada estică, un ceas solar. Este vorba de un îngerul care ține în mână un cadran solar, care avea, pe timpuri, o tijă. Genul acesta de ceasuri solare sunt foarte rare.
În Iași, vei mai găsi un ceas solar pe fațada vechii catedrale Romano – Catolice.
Mulți turiști se mulțumesc cu frumusețea exterioară a castelului, dar eu aș recomanda și turul ghidat în interior, când va fi din nou posibil, pentru că interiorul castelului a intrat într-un proces de restaurare. Eu am avut șansa de a vizita interiorul ghidată de cu Sebastian Marcoci, zis și Conu’ Miclăușanu. Turul alături de el este un adevărat spectacol.
Dar pentru că fără o poveste, zidurile sunt goale, te invit să afli câteva detalii din istoria domeniului Sturdza.
Castelul Sturdza de la Miclăușeni, scurtă istorie
Istoria locului începe pe la 1410, când domnitorul Alexandru cel Bun i-a dăruit vornicului Miclăuș o moșie întinsă, care, după moartea acestuia, a fost denumită Miclăușeni. Treptat, moșia a devenit un sat locuit de țăranii care munceau pentru boier. Domeniul a trecut de la un proprietar la altul, până când a ajuns în posesia familiei Sturdza. Ioan Sturdza reconstruiește conacul în 1755 și ridică pe moșie prima biserică din zid. Mai târziu, Ioan lasă moșia fiului său Dimitrie Sturdza. El este cel care va pune bazele impresionantei biblioteci de la Miclăușeni. Tot el ridică actuala biserică, finalizată în 1823.
Fiul lui Dimitrie, Alecu, împreună cu soția, preiau administrarea moșiei de la Miclăușeni din 1831, extind moșia și amenajează pe 42 de hectare un frumos parc în stil englezesc. În vizită la castel venea și Elena Rosetti-Solescu, viitoarea doamnă Elena Cuza. Alecu îmbogățește biblioteca, iar la moartea sa timpurie, la doar 45 de ani, familia îi va ridica un monument neogotic care se găsește încă în parcul de la Miclăușeni.
În 1869, mezinul familiei George Sturdza, se căsătorește cu Maria Ghica, și după o călătorie de nuntă prin Germania, Franța și Austria, se întorc deciși să reconstruiască conacul de la Miclăușeni. 24 de ani (1880-1904) și un credit de 100.000 de lei le-au trebuit celor doi ca să reconstruiască noul conac al familiei și să-l transforme într-un palat în stil neogotic, același stil în care a fost refăcut și Palatul Domnesc din Ruginoasa, despre care vă spun mai multe într-un articol viitor.
Maria Ghica se născuse la Istanbul și tot acolo învățase să picteze. A pictat cu mâna ei tot interiorul casei, o parte din pictură se păstrează și acum. Între pereții castelului s-au strâns, de-a lungul timpului, colecții impresionante și valoroase de costume medievale, arme, bijuterii sau piese arheologice, iar biblioteca ajunge la o colecție de peste 60.000 de cărți, multe fiind ediții princeps sau foarte rare. Deviza familiei era „frumusețea strălucește pretutindeni.”
George Sturdza și Maria au avut un singur copil, pe Ecaterina, care s-a căsătorit cu Șerban Cantacuzino în 1897, dar acesta a murit înainte de a avea un urmaș.
În timpul Primului Război Mondial, castelul e folosit drept spital militar, Maria și Ecaterina au fost infirmiere pentru cei internați acolo, iar compozitorul și instrumentistul George Enescu a cântat printre paturile răniților, pentru a le face suferința mai ușoară.
Ecaterina Cantacuzino s-a ocupat de administrarea domeniului până în 1944, când, odată cu apropierea frontului, părăsește palatul. În acea iarnă, rușii au adăpostit acolo prizonieri nemți și au devastat castelul. Cărțile, deosebit de valoroase, strânse de generații întregi, au fost puse pe foc. Unele au fost vândute la Târgu Frumos, pe post de ambalaje pentru mărfuri. Tot atunci s-a pierdut mare parte din mobilier și din colecțiile familiei. Din fericire, o parte dintre cărți au fost salvate și au ajuns în diferite biblioteci.
În 1947, Ecaterina s-a călugărit și a donat moșia Episcopiei Romanului, pentru a amenaja acolo o mănăstire de maici. Însă, după doar 6 ani, comuniștii au desființat-o, au mutat maicile la Botoșani și au trecut domeniul în proprietatea statului. Castelul a fost folosit ca depozit militar și, din 1960, a devenit Centru de Plasament pentru copii cu handicap psihic. 8 ani mai târziu, mansarda a fost mistuită de un incendiu, focul luând cu el și ultimele piese de mobilier originale depozitate acolo. Un al doilea incendiu, furturile masive și lipsa oricărei întrețineri, au dus la degradarea semnificativă a clădirii.
Abia în 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar de atunci soarta lui și a dependințelor s-a îmbunătățit considerabil. În prezent, este inclus pe lista monumentelor istorice din județul Iași, ca parte a ansamblului Mănăstirea Miclăușeni. Mai mult, într-o discuție cu maica stareță, am descoperit că există o preocupare permanentă de restaurare și investiție. Echipei de la mănăstire i se datorează accesarea de fonduri europene pentru restaurarea castelului. Am fost extrem de impresionată de cât de mult se muncește la Miclăușeni, cât de multe evenimente se organizează și cât de deschis este locul pentru a primi oaspeți. Ceea ce îți doresc să fii și tu!
Dana Gont
Text & Imagini: Dana Gont
